vineri, 10 mai 2013

Revolta trupului


Trupul este pazitorul adevarului  nostru pentru ca poarta în el experienta întregii noastre vieti si are grija ca noi sa putem trai cu adevarul propriului organism. EI ne sileste cu ajutorul simptomelor sa admitem cognitiv acest adevar, ca sa putem comunica armonios cu copilul care traieste în noi, care a fost cândva desconsiderat si umilit.

Aplicarea pedepselor corporale în scop disciplinar am experimentat-o personal chiar din primele luni de viata. Fireste ca nu mi-am dat seama zeci de ani la rând de asta. Dupa spusele mamei mele, copil mic fiind, eram atât de cuminte, ca nu avea nici o problema cu mine. Asta se datora, dupa propriile declaratii, educatiei consecvente pe care mi-a dat-o pe vremea când eram un sugar neajutorat. De aceea n-am avut atât de mult timp amintiri despre copilaria mea. Abia la ultima mea terapie emotiile puternice mi-au dat informatii despre aceste amintiri. Ele se exprimau în legatura cu alte persoane, dar am reusit cu mult mai bine sa le aflu originea, sa le integrez ca sentimente inteligibile şi să-mi reconstruiesc istoria copilăriei timpurii. În acest fel mi-au dispărut toate vechile spaime, de neînteles pâna atunci, si rănile dedemult s-au putut cicatriza gratie unei asistente empatice.


Aceste spaime se refereau în primul rând la nevoia mea de comunicare, la care mama mea n-a raspuns niciodata si pe care, în sistemul ei  strict de educare, a pedepsit-o ca pe-o necuviinta. Cautarea contactului si a interactiunii s-a manifestat mai întâi prin plâns, apoi prin punerea de întrebari, în comunicarea propriilor sentimente si gânduri. Dar pentru plâns primeam palme, la întrebari raspunsuri împanate cu minciuni, iar exprimarea sentimentelor si a gândurilor îmi era interzisa; retragerea mamei mele într-o tacere ce dura luni de zile în sir era un pericol ce ameninta permanent. Pentru ca nu si-a dorit niciodata sa cunoasca adevarata mea existenta, atrebuit sa-mi ascund regulat fata de ea sentimentele autentice.
 
Mama era capabila de izbucniri violente, dar era întru totul lipsita de capacitatea de a reflecta si de a-si pune întrebari asupra emotiilor ei. Pentru ca a avut o copilarie frustrata si nemultumita, m-a învinovatit pe mine permanent de câte ceva. Daca ma aparam împotriva acestor nedreptati si încercam, în cazuri extreme, sa-mi dovedesc nevinovatia, întelegea acest lucru ca pe un atac împotriva ei, pe care adesea îl pedepsea draconic. Confunda emotiile cu faptele. Daca se simtea atacata de explicatiile mele, pentru ea era clar ca voiam sa o atac. Ca sa constientizeze ca sentimentele ei au alte cauze decât comportamentul meu, ar fi avut nevoie de capacitatea de a reflecta. Totusi, niciodata n-am simtit ca ea ar regreta ceva, se simtea întotdeauna "îndreptatita". Acest lucru a facut din copilaria mea un regim totalitar.
 ...

~fragment din Revolta trupului de Alice Miller~

8 comentarii:

  1. Si cati copii simt asta in fiecare zi in timpurile de astazi?!?

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu am citit cartea de pe scribd http://ro.scribd.com/doc/8779815/Alice-Miller-Revolta-Trupului

    Citirea ei m-a zdruncinat profund şi mi-au curs şiroaie de lacrimi amintindu-mi de copilarie. Ar trebui citita de toti parintii care au impresia ca "bataia e rupta din rai".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ohh, Melly, te cred.
      De-abia cand suntem fata in fata cu realitatea ni se activeaza acele resorturi de mult intepenite si ruginite. Dar, rugina aceea trebuie data jos. e un proces dureros, insa necesar.

      M-am gandit sa scriu in urmatoarea perioada despre cateva carti pe care cred eu ca parintii ar trebui sa le citeasca. ma misc mai greu dar sigur :)
      Daca parintii ar fi cei care cresc copiii cu dragoste si respect, n-ar mai fi asa criza de consilieri si terapeuti la cati copii sufera ducand cu ei mai departe toate traumele acestea

      Ștergere
  3. Imi pare sincer rau de traumele pe care,o sumedenie de copii le cara dupa ei toata viata.
    Eu am fost o fericita a sortii pentru ca am avut o copilarie minunata,fara certuri ,fara batai,fara pedepse.
    In casa copilariei mele a fost cald si bine(chiar daca taiau curentul electric si nu dadeau caldura de la centrala orasului),m-am simtit ocrotita,iubita,dorita si protejata.
    S-ar putea crede ca sunt singura la parinti.Dar nu!Suntem trei frati.
    Si acum imi reverbereaza cuvintele parintilor mei, care ne-au repetat obsesiv,ca suntem oameni si trebuie sa intelegem de vorba buna!
    Asa ca,am aplicat si inca mai aplic acest lucru cu succes si copiilor mei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur pentru tine. si pentru fiecare copil care creste frumos.
      felicitari ca alegi sa te porti frumos cu ai tai copii. dai mai departe ceea ce ai primit :*
      sunteti o familie frumoasa voi :*

      Ștergere
  4. ... Ce text dureros
    De fapt nu trupul nostru , ci subconstientul nostru inregistreaza toate manifestarile dureroase si le da afara cand apar conditii (ne)favorabile :(

    Ce bine ar fi daca psihologii, consilierii, terapeutii, cei din pediatrie ar actiona mai mult din punctul acesta de vedere decat tot invartindu-se in jurul lui Freud :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. fiinta noastra functioneaza ca un ecosistem. chiar daca alegem sa o impartim in domenii: suflet, trup, duh, si apoi in subdomenii, ele sunt interconectate si daca unul sufera - sufera toate. de aceea este necesara o vindecare holistica care sa ii dea ocazia omului sa isi dezvolte toate acele aspecte lasate in urma din cauza ranilor nevindecate.

      da. aceeasi este si parerea mea despre terapeuti. insa ii apreciez foarte mult pe cei care inteleg cum functioneaza fiinta umana si cauta raspunsuri dincolo de stratul superficial, mergand la cauza ptr a rezolva efectele si consiliind omul (copilul)

      Ștergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...